Gendai Reiki Ho este metoda contemporană Reiki, definită de fondatorul Hiroshi Doi Sensei (Japonia) ca o metodă “pentru echilibrarea corpului şi a minţii şi pentru dezvoltarea spirituală”. Gendai Reiki Ho este o metodă autentică japoneză, adaptată la nevoile şi stilul de viaţă al omului contemporan/modern. Hiroshi Doi Sensei, cunoscând modul de gândire şi obiceiurile culturii occidentale, a fondat școala și metoda Gendai Reiki Ho, care face cunoscute învăţăturile japoneze într-un mod potrivit stilului occidental și integrează cunoașterea și practicile lui Mikao Usui sensei, fondatorul metodei Reiki.

Gendai Reiki Ho, este școala Reiki al cărei învățături ne-au fost predate în 2015 și 2018 în Japonia (la Ashiya); având linia de inițiere fiind Mikao Usui- Kan’ichi Taketomi- Kimiko Koyama- Hiroshi Doi- Eugen Bibo & Enikő Simon. Gendai Reiki Ho este o metodă pe care am învățat-o în Japonia cu scopul autodezvoltării și transmiterii acestor învățături celor interesați.

Este o metodă care ne ajută să ieşim din rutină, să gândim şi să abordăm situaţiile cu creativitate, să fim inspiraţi în tot cea ce facem în viaţa de zi cu zi, ne oferă vitalitate, rezistență şi susţinere. Este o metodă autentică, răspândită în toată lumea, care oferă apartenenţa la un grup şi organizaţie internaţională, se ţin seminarii şi workshop-uri cu participanţi de pe toate continentele.

Cui se adresează? Gendai Reiki Ho este o metodă japoneză potrivită celor care au o viaţă activă şi solicitantă şi au nevoie de o metodă rapid aplicabilă şi eficace de echilibrare şi centrare. Gendai Reiki Ho poate fi o cale interioară pentru echilibrarea stărilor noastre și pentru dezvoltarea noastră interioară, dar și de redobândire a vitalităţii necesare. Reiki poate fi aplicat oricând, fără să avem nevoie de condiții speciale și fără să ne retragem din activitățiile zilnice, mâinile noastre sunt cu noi și ne putem oferi Reiki și în condittile în care suntem aglomerați, înfruntăm provocări și avem la dispoziție poate doar 1-2 minute. Este o metodă eficientă și simplu de folosit pentru cei care vor să evite burnout-ul și arderea profesională.

Recomandăm celor care doresc să aibă la îndemână o resursă de energie inepuizabilă pentru a avea o vitalitate mai bună şi pentru reducerea stresului. Este pentru cei care, din lipsă de timp, sunt interesaţi de metode de autodezvoltare individuale autentice, fără să își încarce şi mai mult agenda. În cadrul formărilor oferim Manuale oficiale Gendai Reiki Ho https://www.lifecoaching.com.ro/produs/manuale-oficiale-practicanti-gendai-reiki-ho/

După absolvirea fiecărei etape de curs se eliberează diplomă bilingva (română și engleză). Vă rog să aveți în vedere că în Romania exercitarea metodei Reiki nu este inclusă la profesie. Ințierile/ acordajele pentru fiecare nivel de pregătire, sunt efectuate DOAR în persoană și personal pentru fiecare participant. Din respect pentru participanți și pentru ce înseamnă dezvoltarea abilităților în Reiki, efectuăm inițieri doar personal.

Cursul Reiki GRADUL I – începător- include exercitii Reiki.
Ziua 1 de curs include următoarele elemente și informații:
– Definiția Reiki și explicarea ideogramei Reiki,
– Istoria Reiki și informații despre școlile Reiki tradiționale și contemporane;
– Gassho și cele 5 Principii Reiki
– Ce este și ce nu este Reiki, și caracteristicile metodei Reiki;
– Diferența dintre Reiki și bioenergie, efectele dezechilibrelor pe plan fizic și emoțional-mental;
– Beneficiile și beneficiarii Reiki;
– Cum utilizăm în beneficiul nostru și al altora metoda Reiki;
– Inițierea/ acordajul Reiki conform metodei Reiki;
– Învățarea autoenergizării și energizării altor persoane, practicăm împreună;
– Ne oferim Reiki reciproc, energizare completă.
– Întrebări și răspunsuri.
Ziua a doua de curs include următoarele elemente și informații:
– Recapitulăm prima zi pe scurt; discutarea despre perioada de purificare.
– Inițierea/ acordajul Reiki conform metodei Reiki;
Continuăm cu exercițiile specific fiecărei școli Reiki, apoi cu exercițiile Reiki japonezeale lui Mikao Usui sensei:
– Gassho cu cele 5 principii Reiki,
– Exerciții de curățare a chakrelor și de meditație,
– Aflararea mainii sensibile- Byosen,
– Exercițiul de folosirea al intuiției pentru aflarea cauzei problemei,
– Transmiterea dorintei,
– Exercițiul de purificare,
– Exercițiul de bataie și netezire pe brațe și/sau picioare,
– Curatarea obiectelor de informații și energii,
– Energizarea unui spațiu,
– Meditația Reiki cu Baia uscată și cele 5 Principii,
– Mawashi Reiki, și încă alte exerciții,
– Prezentarea gradelor Reiki, concluzii,
– Prezentarea asociatiei pe scurt și programele Reiki etc.
– Oferirea diplomelor și manualelor.
– Întrebări și răspunsuri.

Înscrierile vă rugăm să le faceți pe email către eniko.simon@lifecoaching.com.ro . De asemenea, vă rugăm să trimiteți la înscriere: data la care doriți să participați la curs, numele persoanelor și datele de contact pentru confirmarea înscrierii, vârsta persoanelor care doresc sa participe la curs și într-o propoziție care este motivația participării dvs. la curs (ce doriți să învățați/ atingeți/ obțineți la acest curs). Pentru înscriere Nu este necesară plata unui avans și vă confirmăm în scris participarea în funcție de locurile disponibile în sală/

De ce Gendai Reiki Ho pentru managementul stresului?

Pentru cursuri accesati pe https://www.lifecoaching.com.ro/cursuri-reiki/

Datorită activității profesionale intense, pe termen lung, persoanele din domeniul corporate, şi nu numai, ajung să acumuleze oboseală constantă şi nu reuşesc să se odihnească corespunzător în timpul liber. Starea de oboseală cronică îi face pe aceștia să se simtă lipsiți de vlagă, să devină apatici şi să se simtă neimportanţi. Burnout-ul sau arderea profesională este starea care îi vizează pe mulţi care duc o viaţă activă, iar cu tehnica Gendai Reiki Ho putem să evităm sau să ameliorăm această stare. În această situaţie energia Reiki ne asigură un plus de vitalitate, iar exerciţiile din Gendai Reiki Ho ajută să depăşim această stare, să ne recâştigăm dorinţa de viaţă, să ne reîncărcăm cu putere de muncă şi să ne focalizăm mai bine pe obiective. Ne ajută să ne regăsim pe noi înşine, să avem motivaţie în tot ce avem de făcut, atât pe plan profesional, cât și personal.

Tema arderii profesionale şi efectul Reiki asupra lui este tratată în studiului medical din link-ul următor: http://rehab.ucla.edu/workfiles/Urban%20Zen/Biological_Research_for_Nursing.pdf Tehnica Reiki aplicată pentru burnout aduce beneficii atât persoanei care doreşte o ieşire din starea aceasta, cât și angajatorului, acesta va recâştiga o forţă de muncă valoroasă şi experimentată, care îşi va îndeplini sarcinile cu motivaţie redobândită şi încărcat de vitalitate.

Cum se organizează cursurile?

Gendai Reiki Ho are patru  nivele de pregătire, fără să fie obligatoriu parcurgerea fiecărei etape:
– pentru managementul stresului recomand nivelul I, durează 7-9 ore,
– pentru dezvoltarea personală recomand nivelul I și II,
– pentru cei care doresc să aprofundeze şi să profeseze în acest domeniu pot absolvi în completare nivelul III (nivelul spiritual de maestru Reiki fără drept de perdare) şi IV (nivelul de maestru profesor Reiki cu drpet de predare).

Nivelul Scop Continut
Shoden, nivel I, prima invatatura
Cursul dureaza 2 zile, 7-9 ore.
Training pentru starea de bine; tehnici pentru centrare si sanatate.Deprinderea abilitatilor de practica Reiki Intrarea în rezonanță cu energia Reiki și predarea cunoștințelor și tehnicilor.
Okuden, nivelul II, invatatura avansata. Cursul dureaza 2 zile, 8-10 ore, de-pinde dacă cursantul a absolvit înainte alt curs Reiki nivelul II.Imbunatatirea abilitatiipractice.Imbunatatirea abilitatii de rezonanta, invatarea a 3 simboluri, a tehnicilor avansate in beneficiul mai multor persoane.

La nivelul Shoden participanții vor dobândi abilitatea de a accesa energia Reiki se predau noţiunile de bază şi de practică, vor putea să se echilibreze singuri şi să ofere Reiki şi membrilor de familie. Nivelul acesta include şi exerciţii de reducere a stresului, de calmare şi de echilibrare, de încărcare cu forţă vitală. Somnul agitat va deveni liniştit şi odihnitor, participanții vor deveni centraţi şi inspiraţi în activitatea de zi cu zi.

Nivelul Okuden în primul rând ne ajută să ne dezvoltăm abilităţile dobândite la nivelul Shoden, participanții vor deprinde tehnici avansate și mai eficiente, vor aprofunda esenţa tehnicii Reiki. Exerciţiile şi tehnicile de la nivelul acesta sunt pentru redobândirea vitalităţii, pentru eliminarea deprinderilor negative şi pentru eliberarea blocajelor.

Eugen Bibo la monumentul lui Usui din Taniai, Japonia
Eugen Bibo la monumentul lui Usui din Taniai, Japonia

Sunt Eugen, inginer de formare, am experienţă de 16 ani în mediul corporate, lucrând în calitate de specialist la o firmă multinaţională. Am avut o încadrare în care am fost orientat constant pe performanţe, focusat pe soluţii pentru o varietate de încercări. Viaţa profesională, relaţia cu ceilalţi, înfruntarea diverselor provocări m-au îndrumat să caut metode prin care să-mi recapăt echilibrul interior şi să-mi menţin sănătatea.

Companiile aplică principiile japoneze Kaizen ca să îmbunătăţească procese de lucru, să optimizeze timpi, costuri şi alte resurse în vederea obţinerii unor rezultate eficiente. Cu Gendai Reiki Ho avem la îndemână un instrument simplu şi practic prin care folosim ”Kaizen la nivel personal” transformând eul nostru cu scopul obținerii de beneficii în plan personal şi profesional.

Una dintre cele mai importante experienţe din viaţa mea este Reiki. Am primit primele acordajele în 1995 în şcoala tradiţională Usui Shiki Ryoho, astfel am acumulat 24 de ani experienţa şi folosesc această tehnică cu succes în diverse situaţii de viaţă. În aceşti ani mi-am completat în permanenţă informaţiile şi cunoştinţele despre Reiki ajungând în Japonia la cursurile de Gendai Reiki Ho din regiunea Osaka ale lui Hiroshi Doi Sensei. Având o gândire focusată pe raţionamentul ştiinţific, timp de mulţi ani, studiile mele şi atenţia mea s-au orientat către ştiinţele exacte, asemenea unui inginer pragmatic. Anii `90, prin accesul la multiple informaţii, au declanşat lărgirea viziunii asupra vieţii şi am descoperit o altă abordare a vieţii şi lumii. Am început să citesc cu interes literatura ce ţinea de domeniul dezvoltării personale şi să particip la cursuri.
Anul 1995 a fost un an de referinţă pentru mine, în dezvoltarea mea personală, întâlnind pentru prima dată Reiki. Eram plecaţi cu soţia în concediu, când, din cauza curentului din autocar, am făcut amigdalită. Pe vremea aceea nu eram deloc încântat de senzaţia sufocantă din gât, mai ales că trecea greu, de obicei în trei săptămâni. În acel moment de discomfort, draga mea de soţie, Enikő, m-a întrebat “pot să pun mâinile pe tine, pe gâtul tău?”. Cred că întrebarea m-a luat prin surprindere, dându-i acordul instantaneu, fără să mă gândesc. După ce mintea mea a început să se gândească la ceea ce se întâmplă cu mine, au izbucnit şi primele întrebări “Ce-mi faci?”, “Ce este Reiki?” dar repede am fost liniştit să stau cuminte pe durata energizării. După zece minute de Reiki, senzaţia de sufocare deranjantă din gât a dispărut definitiv şi pot să vă spun că de atunci nu am mai avut amigdalită, indiferent de condiţii sau de situaţii. Curiozitatea mea fiind stârnită la cote maxime, am avut multe discuţii cu soţia despre Reiki, şi la următorul curs ţinut de maestrul nostru Reiki (Uşui Shiki Ryoho), Kormos Geza, am primit acordajele de gradul unu iar după trei luni şi cele de gradul doi. Au urmat ani de exerciţii, de practică, diverse situaţii în care această tehnică mi-a oferit un sprijin invizibil şi efectiv.

Accederea la nivelul de profesor în Usui Shiki Ryoho a fost un proces lin şi natural în anul 2004, asemenea şi fondarea Asociaţiei Reiki Usui cu ceilalţi 9 colegi în 2006, unde îndeplinesc funcţia de vicepreşedinte. Au urmat ani plini de activitate, în 2009, prin intermediul lui Fodor Gyorgy, maestrul care a vizitat de mai multe ori Japonia, am aprofundat exerciţiile originale japoneze de Dento Reiki. Un alt moment remarcabil a fost în 2014 întâlnirea cu ultimul maestru iniţiat de doamna Takata, Rick Bockner. Doi ani mai târziu, în 2016, Rick Bockner a fost invitatul special al Asociaţiei Reiki Usui din Braşov pentru a susține un seminar.

Eugen primeste diploma de la Doi sensei

După 20 de ani de Reiki, în 2015 august, împreună cu soţia şi cu alţi doi colegi, am plecat în Japonia, în ţara de origine al tehnicii Reiki. Călătoria în Japonia a fost dedicată în special Reiki, astfel am participat la pregătirea în Reiki şi am petrecut o zi pe muntele Kurama, dar am luat contact şi cu cultura locală şi am vizitat diferite locuri. A fost o experienţă deosebită deoarece am avut onoarea să pot participa la cursurile de Gendai Reiki Ho ţinute de Hiroshi Doi Sensei, fondatorul acestei şcoli. Am avut oportunitatea să cunosc punctul de vedere al unui profesor Reiki japonez, să-mi întregesc cunoştiinţele despre această tehnică şi să aprofundez unele practici Reiki japoneze. La două luni după cursurile din Japonia, am participat la o altă pregătire cu Doi Sensei, la întâlnirea internaţională a Asociaţiei Gendai Reiki Ho ţinuta lângă Madrid, la El Escorial. Am absolvit workshop-ul de Dento Reiki, practicile Reiki originale din Japonia, alături de alţi 110 profesori Reiki din toată lumea.

Lucrând într-o organizaţie multinaţională timp de 16 ani carieră mea profesională a avut o evoluţie concomitentă cu activitatea în Reiki, tehnicile de energizare m-au ajutat în depăşirea provocărilor şi în gestionarea tensiunilor acumulate la servici. Cunoscând ritmul de lucru din corporaţii şi având practica Reiki, vă confirm din propria experienţă că, tehnicile Gendai Reiki Ho, sunt de mare ajutor pentru persoane active, pentru cei care lucrează zi de zi contra cronometru pe proiecte multiple. Chiar dacă suntem prinşi în vâltoarea sarcinilor de servici, este necesar să ne echilibrăm după orele de lucru, să aducem armonie în viaţa noastră personală şi în cea de familie. Cu Reiki am reuşit să mă echilibrez, să lucrez cu mine, să-mi recuperez resursele pierdute, să am mai multă vitalitate şi să-mi ofere inspiraţie în abordarea provocărilor.

În domeniul profesional am experimentat diverse situaţii, am reuşit să-mi menţin calmul, mi-am relaxat mintea încleştată în găsirea soluţiei, Reiki m-a inspirat și am găsit singura soluție care a funcţionat și a mulțumit clientul. În evoluţia mea personală am avut în vedere să caut şi să acumulez informaţii veritabile şi autentice, fără să irosesc resurse în divagaţii şi interpretări subiective, motiv pentru care în Reiki am reuşit să mă pregătesc în cele mai autentice școli din lume.

Pentru cursuri accesati pe https://www.lifecoaching.com.ro/cursuri-reiki/

Linia initiere Bibo Eugen