Cum am ajuns să practic ”art terapie”?

În calitate de life-coach și trainer am explorat mai multe domenii de activități creative și de exprimare a sinelui; iar procesul creativ de exprimare prin pictura, desen, mișcare etc m-a ajutat să mă îndrept spre noțiunea ”artelor combinate”. În calitate de practicant și terapeut Reiki, în 26 de ani, am avut acces la numeroase descoperiri sufletești atât personale, cât și prin beneficiari; iar astfel am înțeles că vindecarea este darul fiecăruia dintre noi și terapia urmărește susținerea acestui proces de vindecare la diverse nivele (fizic, emoțional, mintal).

Începând din 2010 am descoperit limbajului simbolurilor, mandalelor și a picturii pe mătase, care m-au ajutat în înțelegerea profundă a mecanismelor mele interioare, care influențează sau chiar determină unele momente de viață. La fel ca noi toți, căutam secretul dezvoltării sinelui și astfel am ajuns să descopăr emoțiile ascunse și să conștientizez propriile limite, după care am căutat modalități de integrare și trăire armonioasă a aspectelor conștientizate. Am învățat să înțeleg lumea metaforelor, simbolurilor și a culorilor și să accept mesajele transmise din subconștient în această formă, observând în această experiență propriul proces de vindecare emoțională.  

Sunteti interesati sa deprindeti realizarea mandalelor energetice, sa intelegeti simbolistica, sa va descoperiti sinele, sa deprindeti tehnici de meditatie sau sa realizati cadourile pentru cei dragi?  Va invit sa cititi despre Atelierul de meditatie si creare mandale energetice sau vizionati filmul https://www.youtube.com/watch?v=TZy8T_UripI&feature=youtu.be  Una dintre cele mai recente ateliere a fost sustinut la Muzeul de Arta Brasov: https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaBrasov/posts/pfbid037i1ksMNenoxdSr9JFpRGCw7352YujFT7DmG18FotAzRUkiHSEWhjNRgfYXdLB66ql

Aici puteti urmari o conversatie de suflet https://www.youtube.com/watch?v=8gKuZL5C1Lk&ab_channel=TeleviziuneaIubimBrasovulOnlineTVIBvChannel

Ce oferă terapia prin arte?

Art terapia ne oferă căi de comunicare inedite și infinite care depășesc limitele limbajului verbal, ajutând exprimarea emoțiilor ascunse și dizolvând limitele comunicării verbale. Art terapia ajută la:

Simon Eniko, pictura matase
feng-shui-woulou,-poza-Eugen-Bibo
  • explorarea emoțiilor și depăşirea blocajelor emoţionale,
  • rezolvarea conflictelor,
  • gestionarea comportamentului,
  • dezvoltarea prin mișcare, prin arte vizuale, prin muzică, prin teatru sau joc.
  • dezvoltarea încrederii în propria persoană și creşterii nivelului stimei de sine;
     îmbunătăţirea abilităţilor de autocunoaştere și autoacceptare;
     dezvoltarea imaginaţiei şi creativitǎţii;
     eliberarea de tensiuni, stres și sentimente negative;
  • conștientizarea valorile din viața noastră și acceptarea propriei persoane, etc.

Într-o lume în care alergăm și un stil de viață agitat, întoarcerea spre interior și spre momente de liniște interioară sunt necesare pentru a ne simți în armonie. Toate emoțiile creează efecte în corpul nostru și terapia prin arte ne ajută să fim prezenți în viața noastră și să ne detensionăm corpul printr-un mod de exprimare creativ, frumos și armonios.

În terapia prin desen și simboluri se creează mediul pentru schimbări și lucrarea ”artistică” nu este un produs care să fie plăcut estetic, terminat sau valoros, ci este o cale de comunicare și de înțelegere și gestionare a emoțiilor.

În cadrul ședinței de 90 de minute:

  • descoperim căi de exprimare a emoțiilor ascunse și învățăm cum să ne eliberăm de blocajele emoționale,
  • dezvoltăm încrederea în propria persoană și creştem nivelul stimei de sine;
  • îmbunătăţim abilităţile de auto-cunoaştere și auto-acceptare;
  • eliberăm tensiuni, stres și sentimente negative;
  • învățăm să scoatem emoțiile în afara corpului și să le observăm.

Rezervați-vă o ședință în persoană sau online la eniko.simon@lifecoaching.com.ro și se poate achita cu cardul https://www.lifecoaching.com.ro/produs/sedinta-terapie-prin-desen-si-simboluri/ . Mulțumesc.

O primă invitație este să descoperiți propria personalitate cu ajutorul simbolurilor în cadrul unui atelier de creare mandale personale. Va invit sa vizionati filmul http://youtu.be/TZy8T_UripI